Obiectivele de Dezvoltare Durabilă
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă cuprind 17 scopuri și 169 de obiective, pe care 193 de state membre ONU au convenit să le atingă până în 2030. Aceste scopuri vizează eradicarea sărăciei și inegalității, promovarea dezvoltării durabile, buna guvernare și susținerea păcii si, de asemenea cuprind și problema de schimbare a climei.
Convenția cu privire la drepturile copilului
Convenția ONU a fost adoptată pe 20 noiembrie 1989. Republica Moldova a aderat la aceasta în 1993 după ce a fost ratificată de către parlament. Acest fapt semnifică că autoritățile naționale și locale, și societatea civilă trebuie să își unească eforturile pentru a se asigura că drepturile tuturor copiilor din țara noastră sunt respectate în ceea ce ține de accesul la educație, sănătate, dreptul la o familie și un mediu fără violență, dreptul la supraviețuire, precum și dreptul la opinie și liberă exprimare.
Asociația Jocurilor Intelectuale din Republica Moldova
Asociația Jocurilor Intelectuale din Republica Moldova organizează jocuri intelectuale și programe educaționale în domeniul învățământului opțional pentru persoane de diferite vârste, din diferite regiuni, în două limbi, română și rusă.
Youth Klinic
Youth Klinic este o rețea națională de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor, unite sub un singur scop: de a oferi suport specializat, de a preveni anumite situații problematice și de a găsi soluții pentru problemele de sănătate cu care se confruntă adolescenții și tinerii din Republica Moldova.
U-Report
U-Report este un instrument digital pentru monitorizare în timp real, care încurajează dezvoltarea comunității prin intermediul rețelelor sociale. Este 100% un instrument anonim pentru ca tinerii să își facă vocea auzită pentru factorii de decizie. Acesta creează un mediu perfect pentru adolescenți de a se implica în schimbarea socială.