Echipa - celula jocului
Inteligenţa este o aptitudine mentală care implică, printre altele, capacitatea de a raţiona, de a prevedea, de a rezolva probleme, de a gândi abstract, de a înţelege idei complexe, de a învăţa repede şi de a folosi experienţa acumulată. Ea reflectă o capacitate mai mare şi mai profundă de a înţelege mediul, de a „prinde din zbor”, de a da un sens lucrurilor şi de a imagina soluţii practice. (Gilles Azzopardi , Dezvoltaţi-vă inteligenţa)
Dacă facem o analogie între fenomenul jocului intelectual de echipă cu timp fixat şi un fenomen chimic, atunci întrebarea este acea reacţie chimică la care participă echipele pentru a obţine formula succesului. Echipa şi componenţa echipei este cheia spre un joc interesant şi eficient.
În acest articol vom aborda mai multe aspecte ce țin de crearea și buna funcționare a unei echipe, de la apariția echipei, funcțiile jucătorilor, relațiile în echipă, motivarea, până la tehnici de joc, strategii și disciplină.
Cum apare o echipă?
De regulă, echipele apar în două moduri: accidental sau intenţionat.
O echipă care apare accidental, de cele mai multe ori, este constituită dintr-un cerc de persoane care se cunosc, acestea dorind să-şi încerce puterile la antrenamente, sau chiar competiţii, fără a avea o pregătire anume. De obicei, o echipă astfel formată nu este durabilă în timp, dat fiind faptul că interesul pentru joc poate fi diferit în funcţie de persoană.
În cazul echipelor care sunt create intenţionat, ceea ce din start implică existenţa unui jucător experimentat sau a unui antrenor, metodele de formare nu diferă mult de la un club la altul. În marea majoritate a cazurilor, acest procedeu converge spre metoda clasică „Caruselul”, cînd componenţa echipelor pentru antrenamente este determinată prin tragere la sorţi. Astfel, pe parcursul mai multor runde, se determină componenţa optimă a echipei.
Indiferent de metoda de formare a echipei, trebuie luat în considerare faptul că, deşi este uimitor, unele persoane suferă o metamorfoză atunci cînd sunt la masa de joc. În acest context, este prematur de a face remarci privind potenţialul unui jucător şi faptul cum se va încadra acesta în echipă după un singur joc. Unele persoane au nevoie de mult timp (câteva luni, sau chiar ani) ca să se descătuşeze, să demonstreze capacităţile reale şi să-şi identifice funcţiile de bază în joc.
Componenţa numerică este un alt aspect care trebuie luat în considerare. Bunăoară, o echipă care are în efectiv numai 6 jucători se poate deseori confrunta cu situaţii în care în timpul jocului există locuri libere la masă. Dacă, însă, sunt mai mult de 6 persoane, apar conflicte legate de stabilirea celor care vor juca. Aceasta se rezolvă prin rotaţie, sau prin împărţirea jucătorilor în jucători de bază şi de rezervă.
De altfel, există situaţii în care un număr constant de jucători provoacă inconvenienţe (mai ales în cazurile cînd din şase membri, doar doi-trei sunt activi). În general, numărul de jucători în echipă trebuie să fie direct proporţional cu necesităţile acesteia.
Prieteni sau colegi?
După un an-doi de activitate, echipa începe să-şi pună întrebarea: „Care este scopul jocului: distracţia şi petrecerea plăcută a timpului, sau obţinerea victoriilor şi rezultatelor sportive?”.
În cazul în care membrii echipei se adună la masa de joc pentru distracţie şi pentru a petrece interesant timpul, aceştia, de regulă, sunt prieteni. În această situaţie, componenţa echipei este mai stabilă.
Pe de altă parte, membrii echipelor care joacă pentru rezultate, sunt mai degrabă colegi. În aceste echipe nu se obişnuieşte păstrarea membrilor ce nu corespund nivelului său.
Sigur, ideală ar fi situaţia când ambele atitudini sunt combinate în cadrul aceleiaşi echipe. Nu există echipe care ar fi sută la sută mulţumite de rezultatele sale, şi în acest caz, toţi realizează faptul că ar fi putut avea o prestaţie mai reuşită. Într-adevăr, nici o echipă nu-şi valorifică potenţialul în proporţie de 100%.
Există foarte mulţi jucători buni, însă schimbarea continuă a membrilor unei echipe nu este o soluţie pentru nereuşitele acesteia. Contează mult faptul ca la un moment dat echipa să se orienteze spre o dezvoltare intensivă şi nu extensivă.
Funcţiile jucătorilor
Este puternic acel jucător, care îşi îndeplineşte funcţia foarte bine, indiferent dacă dă sau nu variante de răspuns corecte.
Vladimir Voroşilov, în cartea sa „Fenomenul jocului”, a delimitat cinci funcţii principale: „generatorul de idei”, „eruditul”, „dispecerul”, „enciclopedia” și „sufletul echipei”.
- Generatorul de idei
- persoana care, în condiţiile timpului insuficient, este capabil să genereze multe idei noi şi nonconformiste.
- Eruditul
- posedă o cantitate foarte mare de informaţie variată
- Dispecerul
- cel care urmăreşte atent discuţia, direcţionând cursul acesteia şi uneori alege o versiune.
- Enciclopedia
- persoana care aparent nu participă la discuţie, ceea ce-i dă posibilitatea să se detaşeze de la ideile expuse şi să impună o schimbare majoră în analiza întrebării şi în logica gândirii la un moment dat.
- Sufletul echipei
- este jucătorul care facilitează comunicarea în echipă şi creează o atmosferă liberă şi binevoitoare.
Maxim Potaşev clasifică funcțiile de bază după următorul model:
- Generatorul de idei
- evident, înaintează versiuni. El trebuie să posede imaginaţie bogată şi să-şi depăşească frica de-a spune vre-o aberaţie.
- Ghidul
- prezintă echipei informaţia necesară pentru a da un răspuns corect, restabileşte contextul cultural şi îngustează limitele discuţiei.
- Criticul
- are rolul de a pune la îndoială orice versiune care apare şi de a sesiza discuţiile care duc în impas.
- Dispecerul
- ar trebui să asculte foarte atent toate versiunile, să atragă anteţia la cele cu perspectivă şi să le dezvolte.
- Responsabilul pentru decizia finală
- are un rol foarte important şi dificil – de a selecta şi formula răspunsul la întrebare. De obicei, dar nu întotdeauna, aceasta este funcţia căpitanului.
În realitate, nu există echipe în care membrii, în funcţie de rolul în cadrul discuţiei, deţin funcţii delimitate exact. Normal ar fi ca un jucător să fie în stare să abordeze mai multe roluri.
Căpitanii
Cel mai greu lucru în timpul jocului este alegerea versiunii corecte din multiplele variante de răspuns generate de echipă. Din această cauză, capacitatea de a alege din mulţimea de versiuni pe acea corectă este indicatorul calităţii jocului unei echipe.
În afară de funcţiile de joc, căpitanul este pus în situaţia de-a avea atît funcţii reprezentative, cât şi administrative, deşi nu întotdeauna.
Funcţiile reprezentative, cum ar fi: comunicarea cu organizatorii, participarea la viaţa clubului municipal ş.a., necesită capacitatea căpitanului de a fi în stare să creeze legături interpersonale şi de a construi o comunicare eficientă cu alţi oameni.
În linii generale, este foarte puţin probabil ca o singură persoană să posede atâtea calităţi, însă dacă căpitanul unei echipe are măcar jumătate din ele, acea echipa este norocoasă.
În cazul echipelor în care nu se găsesc astfel de persoane, soluţia ar fi distribuirea funcţiilor căpitanului între câţiva membri ai echipei.
Un căpitan cu adevărat bun trebuie să posede următoarele calități:
- capacitatea de a lua decizii
- capacitatea de a răspunde de sine stătător la întrebări
- experienţă de joc
- intuiţie
- bun simţ
- erudiţie
- aptitudini de comunicare
- capacitate de a hotărî întrebări administrative
Verifică-ți cunoștințele