Aplicarea jocurilor în procesul didactic
La această temă va fi vorba NU doar de jocul intelectual de echipă cu timp fixat, pe care l-am analizat recent, ci de toate jocurile intelectuale, inclusiv mini-joculețele de genul celor prezentate la Tipologia jocurilor intelectuale. Jocurile intelectuale, prin natura lor, aduc un plus de valoare în procesul de studiu. Aplicarea lor poate servi în calitate de tehnică de predare la diferit materii, pentru că în procesul jocului elevii însușesc informația mult mai repede și mai ușor. În plus, elevii au o primă posibilitate de a aplica cunoștințele acumulate, fie și doar în cadrul unei concurențe sănătoase cu colegii de clasă sau elevii din alte școli.
Câteva avantaje pe care le comportă jocurile în procesul de instruire pot fi:
- Dobândirea bunei-dispoziţii
- Elevii participă la joc pentru că le face plăcere şi de obicei în joc ei se simt mai degajați și mai activi. Conducătorul trebuie însă să urmărească asupta faptului ca buna-dispoziţie unor elevi să nu degenereze în nedreptăţirea unui elev sau a unui grup de elevi.
- Eliberarea de energie şi formarea de reacţii
- În timpul unui joc se eliberează foarte multă energie, mai ales prin folosirea intelectului (concentrare, gândire intensă, ghicire).
- Îmbunătăţirea contactului cu ceilalţi şi înlesnirea stabilirii unei relaţii prieteneşti
- Jocul de echipă stimulează relaţiile dintre elevi. Stabilirea unui contact prin joc duce la o scădere a reţinerilor, a inhibiţiilor. Legarea de noi prietenii este influenţată de atmosfera de joc creată.
- Exersarea capacităţii de exprimare şi dezvoltarea creativităţii
- La baza jocului se află fantezia, imaginația și intelectul. În acelaşi timp, în timpul discuțiilor se folosește și este îmbunătățit limbajul paraverbal (ton, ritm), sunt perfecționate și formele non-verbale de comunicare (mimică, gesturi, comportament).
- Stimularea capacităţii de înţelegere a legăturilor dintre diferite situaţii
- Formularea întrebărilor jocului lărgește spectrul de înţelegere al elevilor și contribuie la dezvoltarea gândirii lor.
- Trăirea activă a unui spirit de echipă
- Un joc se desfăşoară normal doar cu participarea activă a fiecărui jucător. Toţi membrii unei echipe trebuie să se implice individual activ în joc. Fiecare în parte contribuie la rezultatul comun.
Conducătorul
La reuşita unui joc conducătorul de joc are contribuţia cea mai însemnată. El trebuie să-şi folosească întreaga ştiinţă şi îndemănare pentru a ţine sub control toate cele patru etape: organizarea, introducerea, desfăşurarea şi valorificarea jocului.
Conducătorul de joc trebuie, la etapa de planificare (elaborare a regulamentului, a întrebărilor), să cunoască deja interesele şi situaţia grupului pentru care pregăteşte jocurile, astfel încât el să se poate orienta în alegerea jocurilor şi să îşi poată da seama ce efect vor avea acestea prin transpunerea lor în cadrul grupului de elevi. Un avantaj pentru munca lui îl poate constitui o bibliografie bogată în mini-jocuri intelectuale (cărţi, cartoteci, culegeri de jocuri) sau păstrarea în memorie a unui mare număr de jocuri, de care se poate folosi în orice împrejurare.
Un pas important pentru buna desfăşurare a unui joc este explicarea lui. Conducătorul de joc trebuie să redea simplu şi clar jocul cu regulile sale. El trebuie să destindă atmosfera, să creeze buna dispoziţie. Propunerile constructive din partea jucătorilor trebuie imediat evidenţiate şi încercate
Conducătorului de joc îi revine misiunea de a opri jocul, de a anunţa sfârşitul jocului, atunci când jucătorii se plictisesc, când apar complicaţii, când manifestările participanţilor în timpul jocului devin agresive, brutale.
Conducătorul de joc poate și el participa la jocuri, în afara cazurilor când este nevoie de un arbitru.
Acţiuni de joc
Pentru planificarea şi desfăşurarea jocurilor, conducătorul de joc trebuie să respecte următoarele puncte:
- Ordinea jocurilor
- La începutul unui set de jocuri un rol important îl au activitățile de destindere, de „spargere a gheţii”. Cu acestea se dezvoltă o dinamică a grupului, deci participanţii se cunosc şi câştigă încredere unul în celălalt. Abia apoi se recurge la jocurile mai complexe.
- Situaţia grupului
- Interesele, dorinţele, preferinţele, slăbiciunile, experienţa de joc, experienţa în grup, mărimea grupului, vârsta jucătorilor pot influenţa pozitiv sau negativ buna desfăşurare a unui joc. Conducătorul de joc trebuie să ţină seamă şi de diferitele modalităţi de împărţire a jucătorilor în echipe (Numeşte el echipele?; Se împart participanţii singuri în echipe?).
- Locul şi timpul
- Spațiul de joc influenţează comportamentul echipelor. Locul se alege după funcţiile sale pentru joc şi nu după criterii estetice. Timpul necesar pentru joc variază de la o oră până la câteva ore.
- Materiale
- Chiar dacă foarte multe jocuri se pot desfăşura fără nici un fel de materiale, dacă se urmăreşte un concurs mai îndelungat, trebuie închegată o anumită colecţie de materiale necesare. Multe dintre acestea nu sunt scumpe, unele nici măcar nu trebuie cumpărate, ci se pot produce personal.
Încă câteva joculețe... Pentru mai multe joculețe, vezi Tipologia jocurilor intelectuale
- Mama vrea ceai
- Un participant povesteşte despre „mama”. Ceilalţi trebuie să identifice ce doreşte, ce îi place „mamei” şi să descopere trucul. De ex. „mama” nu vrea doar ceai, ci şi cafea, chiar şi bere, însă nu vrea apă sau suc, ea mănâncă cu plăcere pâine, carne de miel, marmeladă, însă nu găteşte cu făină sau porc, ea merge des cu bicicleta, maşina o lasă rece … v-aţi prins, „mamei” îi convin lucrurile care conţin un „e”
Variaţiuni: Nu doar criteriile de limbă pot fi folosite ca „truc” de recunoaştere. De ex. unele deosebiri se pot deduce din conţinut: Jucătorul doreşte să audă doar cuvinte ce au vreo legătură cu cuvântul ales de el, de ex. „trandafirii” cer ca răspuns culoarea roşie, spini, simbol al dragostei. O altă posibilitate este alegerea unei fiinţe fantastice căreia îi plac doar lucruri care încep cu litera iniţială a jucătorului. - Reacție în lanț
- Grupul este adunat în cerc pe scaune. Fiecare membru scrie o idee sau o propunere la o temă dinainte stabilită şi dă coala sa de hârtie mai departe jucătorului din stânga sa. Acesta citeşte ce a scris antemergătorul său, îndoaie foaia în aşa fel încât ceea ce a scris cel dinaintea sa să nu se mai vadă şi scrie ideea sau propunerea sa. Apoi dă foaia mai departe spre stânga. Jocul continuă în acest mod (fiecare vede doar ceea ce a scris cel dinaintea sa, implicit cel din dreapta sa) până ce fiecare coală ajunge înapoi la punctul de plecare.
Un exemplu fie amintit aici: Tema este „Pictură”, primul jucător scrie „Salvador Dali”, îndoaie foaia şi o dă spre stânga, al doilea scrie „Gala”, îndoaie foaia şi o dă spre stânga, al treilea scrie „Laureați” îndoaie foaia şi o dă spre stânga, al patrulea scrie „Studenți” şi aşa mai departe … La sfârşitul unei runde, colile de hârtie pot fi afişate pe un perete şi citite de către toţi. Rezultatele pot fi folosite pentru o discuţie ulterioară. Acest joc poate fi folosit ca o metodă de spargere a gheții sau de brainstorming. - Cine sunt eu?
- Un jucător iese din încăpere sau se depărtează într-atât de grup încăt să nu audă nimic din cele discutate. Ceilalţi participanţi aleg o persoană, personalitate cunoscută, de ex. o figură din poveşti, care trebuie apoi ghicită de către voluntarul reîntors în grup. Acesta poate pune întrebări iar grupa are voie să răspundă numai cu „Da” sau „Nu”. Deci întrebările nu pot fi de genul „Ce vârstă am?” ci mai degrabă „M-am născut eu între 1850 şi 1900?”. Alte întrebări ca exemple: „Sunt bărbat?”, „Sunt compozitor?”, „Am scris cărţi?”, „Este anul acesta un an centenar în cinstea mea?” etc. Înainte de începerea jocului se pot stabili numărul întrebărilor şi timpul acordat jucătorului pentru a-şi ghici „personalitatea”.